Cunoaşterea potenţialului biopsihic al preşcolarului
Schimbarea mediului familial cu cel de instituţie, îl supune pe copil la noi eforturi adaptive. Acestea trebuie dozate în raport cu capacitatea copilului de a realiza, dar în acelaşi timp, continuat cu exerciţiul capacităţi de a realiza noi eforturi. În acest sens, adaptarea este necesară chiar din primele zile ca o condiţie a preveniri unei eventuale devieri comportamentale implicate în procesul adaptării/integrării în noul mediu. Preşcolarul este deja un produs al educaţiei anterioare, mai mult sau mai puţin corespunzătoare. Anumite mecanisme şi scheme operaţionale de asimilare – acomodare au fost eliberate, dar insuficient consolidate şi astfel, mult invocatul \’\’prag\’\’ specific începutului unui ciclu de instruire, unii îl depăşesc fără mari eforturi, alţii îl vor resimţi ca pe un obstacol insuportabil. (Cretu, Elvira, pag. 57-58, 1999)
Metodologia cunoaşterii copilului este elaborată din perspectiva concepţiei, în lumina căreia, sistemul biopsihic uman ia naştere şi se dezvoltă având la baza cele două principii: interacţionist – sistematic şi funcţional-dinamic.
Potrivit acestei teze, copilul este definit ca :
a) unitatea indestructibilă dintre psihic (planul obiectiv-extern), respectiv unitatea dintre conştiinţă şi activitate;
b) toate structurile componente ale sistemului psihic, la toate nivelurile ierarhice se află într- o perfectă interdependenţă, conexiune;
c) Psihicul este factorul care reglează şi mediază interacţiunea dintre om şi mediu, astfel, are o valoare instrumentală-adaptivă.
d) Toate structurile psihocomportamentale sunt rezultatul intercondiţionării factorilor ereditari cu cei din mediul extern, preponderent cei de esenţă socioculturală / educaţională;
e) Structura personalităţii este sinteza trăsăturilor individuale cu cele tipic-generale (omul se naşte ca om şi se formează ca om);
f) sistemul biopsihic uman – ca orice sistem biologic – se organizează, se structurează, în plan individual, în doua etape evolutive, inegale:
-embriogeneza, care se extinde pe o durata aproximativ de 276 – 280 de zile;
-omogena postnatala până la sfârşitul vieţii, care evoluează pe cicluri mai scurte ca durată în prima parte a vieţii, până în jurul vârstei de 18-20 ani când se consideră că individul uman a atins plafonul optim de maturizare.
Elaborarea profilului biopsihic al copilului actual şi prospectarea devenirii sale, se sprijină pe datele obţinute prin cercetarea şi investigarea longitudinală necesar conjugată cu cea de transfer.
Condiţiile adaptării consolidate pe un palier devin priză pentru următoarele(Creţu Elvira, pag 61, 1999).
Share this post!
