S-a tras cortina peste primul curs de actorie de la Centrul MiniMe! De-a lungul celor 13 ore de pregătire actoricească, am avut parte de teama şi timiditatea de început, de descoperirea unor prieteni noi şi a unei lumi libere şi plină de imaginaţie, create de „doamna profesoară”, Andreea Bolovan.
Fiecare copil a avut ocazia să se descopere pe sine şi să regăsească în el calităţi pe care nici părinţii lor nu ştiau că există. Într-o singură oră au ieşit la suprafaţă tot felul de personaje, de la prinţese, balerine, pictori, la maeştrii de karate, clovni şi dresori de circ. Copiii au descoperit că un singur gest poate avea mai multe semnificaţii şi că nu este atât de uşor să ghiceşti când o persoană îţi mimează un cuier.
Cu ajutorul unor simple cuburi colorate, copiii au construit castele, circuri, şevalete şi au creat scena pentru piesa „Castelul animalelor”, o lume gândită de copii împreună cu regizoarea Andreea şi ajutorul ei, Ana. În rolurile principale au fost o pisică, un câine, un elefant, un dinozaur, un rinocer, un tigru şi o marmotă, între care, sperăm noi, s-a legat o prietenie care va dăinui în ciuda regnului animal.
Le mulţumim participanţilor la acest curs, pentru energia, entuziasmul şi imaginaţia lor şi îi aşteptăm să continue povestea începută în decembrie, în noul capitol al cursului MiniMe pe scenă.
De asemenea, îi aşteptăm şi pe următorii candidaţi la titlu de actori să descopere alături de noi ce lumi ascunse există în interiorul fiecăruia.