Fundaţia Nadia Comăneci a lansat joi, 26 aprilie, Programul MiniMe, un program care îşi propune să contribuie la dezvoltarea fizică şi intelectuală a copiilor între 2 şi 12 ani.
Nadia Comăneci a fost gazda evenimentului, coordonând, alături de Andreea Răducanu şi Maria Olaru, una dintre orele cursului MiniMe Sportiv. Nadia le-a arătat copiilor, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, cum să parcurgă un traseu uşor, realizat din cópii în miniatură a aparatelor din gimnastică, transformând sala într-un loc de joacă.
“Zeiţa de la Montreal” a fost secondată de alte două mari legende ale sportului românesc, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi care au participat activ la cursul de sport şi i-au încurajat pe copiii din cadrul cursului MiniMe Sportiv.
Nadia a vorbit, în cadrul unei întâlniri informale, despre motivul deschiderii Centrului MiniMe, speranţele ei legate de acest program şi nevoia promovării sportului în rândul copiilor.
“Cred că un astfel de program este important pentru dezvoltarea fizică şi intelectuală a copiilor din România. Şi noi avem un proiect asemănător, la sala de gimnastică “Bart Conner” din Oklahoma, însă e axat doar pe sport, pe mişcare. Prin astfel de proiecte îi încurajăm pe copii să facă mişcare, de mici, creând o masă importantă de copii care iubesc sportul şi care, eventual, se vor orienta către un anumit sport. Doar aşa putem sa avem performanţe! Având o bază importantă de selecţie.
Însă Programul MiniMe este mai mult decât un program sportiv, cuprinde şi cursuri de dezvoltare personală, de cultură generală şi ateliere de aptitudini, pentru ca dezvoltarea copiilor să fie completă. Cursurile MiniMe au grijă atât de corpul, cât şi de minte celor mici! “, a declarat Nadia Comăneci.
De asemenea, Nadia Comăneci a ţinut să le mulţumească şi companiilor care au ajutat la realizarea şi amenajarea Centrului MiniMe, deschis în cadrul Fundaţiei Nadia Comăneci din Calea Griviţei, Nr. 150: AdePlast, Artimex, Augsburg International, BRD Groupe Société Générale, Baxi Romania, Cersanit, Global Design, Nei Guard, SAV Integrated Systems, Top Brands International, Grundfos, Microsoft, Primăriei Capitalei şi Consilului Local, companiei VALDAMA, domnului arhitect Adrian Ionescu şi firmei de construcții ZIDART.
Programul MiniMe în mass media:
- “Nadia Comăneci: România nu va câștiga titlul olimpic la gimnastică “(Evenimentul Zilei)
- “Nadia Comăneci – antrenoare pentru o zi” (Jurnalul Naţional)
- “Nadia Comăneci a lansat un program pentru dezvoltarea fizică şi intelectuală a copiilor” (Adevărul)
- “Ilie Nastase e profesor de gimnastica! SUPER SHOW cu Hagi, Nastase si Nadia la un eveniment MONDIAL!” (Sport.ro)
Photo credit: Alex Conu