Proiectul MiniMe, lansat de Fundaţia Nadia Comăneci, este un program educativ și sportiv, non-competiţional, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani.
Proiectul MiniMe se doreşte a fi un răspuns la una dintre problemele cu care se confruntă societatea de astăzi – dezvoltarea armonioasă a copiilor din punct de vedere intelectual, motric, psihic şi emoţional.
În cadrul Proiectului MiniMe s-a deschis Centrul MiniMe, centru educativ-sportiv, care include o sală de sport, o sală de dans şi o sală atelier, unde copiii vor putea participa la cursuri de mișcare (educatie fizică și sport, arte marțiale, dans și balet), dar și cursuri de dezvoltare personală ( comunicare, bune maniere, limbi străine, muzică, arte plastice sau abilități practice).